Privilegiul de a cunoaște adevărul

Când spunem „administrare”, ne gândim în mod obişnuit la grija faţă de nişte posesiuni palpabile. Totuşi, ca administratori ai lui Dumnezeu, ni s-a încredințat mai mult de atât – am primit daruri spirituale (1 Petru 4:10) pentru a ne forma, prin Hristos, un caracter creştin şi a ne atinge potenţialul maxim. Noi avem obligaţia de a gestiona darurile impalpabile cu şi mai mare atenţie decât pe cele palpabile, pentru că ele sunt infinit mai valoroase.

5. Ce daruri impalpabile ne cere Dumnezeu să administrăm corect? De ce este esenţială buna administrare a acestor daruri?

Efeseni 6:13-17
13. De aceea, luaţi toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.
14. Staţi gata, dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,
15. având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
16. Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
17. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

„Darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 6:23). Lumea şi tot ce oferă ea nu se pot compara cu răscumpărarea pe care o avem în Hristos. Acest dar pe care ni-l oferă Dumnezeu este avuţia noastră cea mai scumpă. Dacă vom ţine cont de ea, vom acorda importanţă şi administrării bunurilor impalpabile primite de la Dumnezeu.

„Învăţătura naturii nu poate fi descifrată corect decât în lumina care strălucește de la Golgota. Prin istoria Betleemului și a crucii, arătaţi cum binele va birui răul și cum fiecare binecuvântare pe care o primim este un dar al răscumpărării.” – Ellen G. White, Educaţie, ed. 2012, p. 89

Noi avem răscumpărarea doar graţie faptului că Isus a plătit preţul suprem pentru noi. Pavel declară: „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său” (Efeseni 1:7). „Avem răscumpărarea”, adică este a noastră, pentru că Dumnezeu ne-a dat-o. Cât de important este atunci să rămânem îmbrăcaţi cu „toată armura lui Dumnezeu” (Efeseni 6:11) pentru ca cel rău să nu ne-o ia! El nu ne-o poate lua decât dacă îi permitem, adică dacă nu ascultăm de ceea ce ni s-a descoperit în „Cuvântul lui Dumnezeu” (Efeseni 6:17). Cel mai bun mijloc de protecţie este ascultarea, prin credinţă, de lumina primită.

Reciteşte Efeseni 6:13-17. Cum putem să ne îmbrăcăm cu armura lui Dumnezeu şi cum ne ajută aceasta să ne îndeplinim îndatoririle ca administratori ai Săi?