Anania şi Safira

În biserica primară, punerea laolaltă a bunurilor nu era obligatorie, în sensul că nu era o condiţie stabilită pentru a fi primit în biserică. Au existat însă câţiva oameni care au inspirat întreaga comunitate prin generozitatea lor. Un exemplu este Barnaba (Faptele 4:36,37), care va îndeplini un rol important mai târziu în carte.

Au existat totuşi şi câteva exemple negative care ameninţau să dezbine biserica din interior, exact în momentul în care au fost lansate atacuri asupra ei din exterior.

4. Ce lecţii ne transmite relatarea următoare?

Faptele 5:1-11
1. Dar un om, numit Anania, a vândut o moşioară, cu nevasta sa Safira,
2. şi a oprit o parte din preţ, cu ştirea nevestei lui; apoi a adus partea cealaltă şi a pus-o la picioarele apostolilor.
3. Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei?
4. Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”
5. Anania, când a auzit cuvintele acestea, a căzut jos şi şi-a dat sufletul. O mare frică a apucat pe toţi cei ce ascultau aceste lucruri.
6. Flăcăii s-au sculat, l-au învelit, l-au scos afară şi l-au îngropat.
7. Cam după trei ceasuri, a intrat şi nevasta sa, fără să ştie ce se întâmplase.
8. Petru i-a zis: „Spune-mi, cu atât aţi vândut moşioara?” „Da”, a răspuns ea, „cu atâta.”
9. Atunci Petru i-a zis: „Cum de v-aţi înţeles între voi să ispitiţi pe Duhul Domnului? Iată picioarele celor ce au îngropat pe bărbatul tău sunt la uşă şi te vor lua şi pe tine.”
10. Ea a căzut îndată la picioarele lui şi şi-a dat sufletul. Când au intrat flăcăii, au găsit-o moartă; au scos-o afară şi au îngropat-o lângă bărbatul ei.
11. O mare frică a cuprins toată adunarea şi pe toţi cei ce au auzit aceste lucruri.

Luca nu ne prezintă toate detaliile, însă este evident că problema fundamentală a lui Anania şi a Safirei nu a fost încercarea de a păstra banii, ci aducerea practicii înşelăciunii în biserică. Păcatul lor nu a fost urmarea unui imbold de moment, ci a unui plan premeditat, a fost o încercare deliberată de a-L „ispiti” pe Duhul Sfânt (Faptele 5:9). Ei nu erau obligaţi să-şi vândă terenul şi să doneze banii bisericii. Ei singuri şi-au luat acest angajament, dar poate că au urmărit un anume interes personal sau poate că şi-au dorit să obţină influenţă în comunitate printr-un aparent act de caritate lăudabil.

Probabil că de aceea i-a pedepsit Dumnezeu atât de aspru. Chiar dacă viaţa la comun a bisericii se datora convingerii că Isus era pe punctul să revină, o faptă ca aceea făcută de Anania şi Safira, atunci când biserica abia prinsese viaţă, putea diminua importanţa loialităţii faţă de Dumnezeu şi îi putea influenţa negativ pe credincioşi. Faptul că nu se aminteşte că lui Anania i s-ar fi dat şansa la pocăinţă, cum se menţionează în cazul Safirei (vers. 8), se poate datora conciziei relatării.

Ideea fundamentală este că ei au păcătuit de la început şi până la sfârşit, iar păcatul este o problemă gravă înaintea lui Dumnezeu (Ezechiel 18:20; Romani 6:23), chiar dacă El nu-l pedepseşte întotdeauna pe loc. El amână pedeapsa ca să ne aducă aminte că este îndelung răbdător (2 Petru 3:9).

De ce trebuie să avem grijă să nu forţăm limitele harului, aşa cum au încercat aceşti doi credincioşi din biserica primară?

Post-ul Anania şi Safira apare prima dată în Studiu Biblic.

Powered by WPeMatico