Binecuvântaţi în Hristos

1. Cu ce spune Pavel că ne-a binecuvântat Dumnezeu în Hristos?

Efeseni 1:3-14
3. Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos.
4. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,
5. ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale,
6. spre lauda slavei harului Său pe care ni l-a dat în Preaiubitul Lui.
7. În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogăţiile harului Său
8. pe care l-a răspândit din belşug peste noi, prin orice fel de înţelepciune şi de pricepere;
9. căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi,
10. ca să-l aducă la îndeplinire la împlinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăşi într-unul, în Hristos, toate lucrurile: cele din ceruri şi cele de pe pământ.
11. În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale,
12. ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos.
13. Şi voi, după ce aţi auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), aţi crezut în El şi aţi fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit
14. şi care este o arvună a moştenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câştigaţi de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.

Urmaşii lui Isus au multe motive să-L laude pe Dumnezeu. În Hristos, Dumnezeu a ales să ne adopte ca fii şi fiice care să-L reprezinte în lumea aceasta. Una dintre imaginile folosite de Pavel pentru a descrie noua noastră relaţie cu Dumnezeu este cea a adopţiei: noi am fost înfiaţi prin Hristos şi facem parte din familia lui Dumnezeu. Imaginea familiei ne trimite cu gândul la legământul încheiat de Dumnezeu cu israeliţii. Pavel afirmă că şi cei dintre neamuri care Îl acceptă pe Isus ca Mesia sunt copii ai lui Dumnezeu, moştenitorii făgăduinţelor făcute lui Israel (Romani 8:17; Galateni 4:7). Deci rămânerea în Hristos este fundamentală pentru unitatea creştină. Pasajul acesta ne arată şi că reunificarea întregii omeniri în Hristos a fost dorinţa lui Dumnezeu de la bun început.

Unii sunt nedumeriţi citind că Dumnezeu ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi (Efeseni 1:5,11). Implică aceasta ideea că unii au fost predestinaţi pentru viaţa veşnică şi alţii, pentru moartea veşnică? Biblia spune că, înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu a făcut planul ca toţi oameni să fie mântuiţi (Ioan 3:16; vezi şi 1 Timotei 2:6; 2 Petru 3:9). El ştie dinainte cine va primi mântuirea, însă nu stabileşte ce va alege fiecare. El a pus mântuirea la dispoziţia tuturor, în virtutea lucrării îndeplinite de Hristos pentru noi. Întrebarea este ce vom decide noi. Dumnezeu nu ne va constrânge să acceptăm mântuirea!

„În consfătuirea din cer, s-au luat măsuri ca oamenii, deşi călcători ai Legii, să nu piară în neascultarea lor, ci, prin credinţa în Hristos ca înlocuitor şi garant al lor, să aibă posibilitatea de a deveni aleşii lui Dumnezeu, rânduiţi mai dinainte să fie înfiaţi de El prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale. Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi, fiindcă au fost luate măsuri ample ca, prin dăruirea singurului Său Fiu, să fie plătit preţul de răscumpărare pentru om. Cei care vor pieri vor pieri din cauză că refuză să fie înfiaţi de Dumnezeu prin Hristos Isus.” – Comentariile lui Ellen G. White, Comentariul biblic AZŞ, vol. 6, p. 1114

Post-ul Binecuvântaţi în Hristos apare prima dată în Studiu Biblic.

Powered by WPeMatico