„A umbla cu Dumnezeu”

Pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul cărții Psalmii, strigătele de laudă sunt tot mai puternice. Ultimii cinci psalmi încep cu porunca simplă și directă: „Lăudați pe Domnul!”, iar Psalmul 146 se concentrează în mod special asupra preocupării lui Dumnezeu pentru cei săraci și asupriți ca motiv principal al acestor laude.

4. Ce mesaj găsim în Psalmul 146, în special în versetele 5-9?

Psalmii 146
1. Lăudaţi pe Domnul! Laudă, suflete, pe Domnul!
2. Voi lăuda pe Domnul cât voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cât voi fi.
3. Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor.
4. Suflarea lor trece, se întorc în pământ, şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor.
5. Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul Dumnezeul său!
6. El a făcut cerurile şi pământul, marea şi tot ce este în ea. El ţine credincioşia în veci.
7. El face dreptate celor asupriţi; dă pâine celor flămânzi: Domnul izbăveşte pe prinşii de război;
8. Domnul deschide ochii orbilor; Domnul îndreaptă pe cei încovoiaţi; Domnul iubeşte pe cei neprihăniţi.
9. Domnul ocroteşte pe cei străini, sprijină pe orfan şi pe văduvă, dar răstoarnă calea celor răi.
10. Domnul împărăţeşte în veci; Dumnezeul tău, Sioane, rămâne din veac în veac! Lăudaţi pe Domnul!

Cu aceeași certitudine cu care scrie că Dumnezeu este Creatorul acestei lumi (vers. 6), acest psalm descrie lucrarea continuă a lui Dumnezeu în această lume ca judecător, ocrotitor, eliberator, vindecător, ajutor și apărător – toate acestea fiind concentrate asupra oamenilor care au în mod special nevoie de acest ajutor. Este o prezentare plină de inspirație a ceea ce Dumnezeu face și dorește să facă în viețile noastre, în societate și în lumea noastră.

Uneori ne gândim să ne îngrijim de cei în nevoie pentru că Dumnezeu ne-a spus să facem astfel. Dar Psalmul 146 spune că Dumnezeu deja face acest lucru, și noi suntem invitați să ne alăturăm Lui. Când facem eforturi împotriva sărăciei, asupririi și bolii, atunci cu adevărat lucrăm cu Dumnezeu și îndeplinim planurile Sale. Ce privilegiu mai mare poate exista decât să fim împreună-lucrători cu Dumnezeu în îndeplinirea lucrurilor minunate din Psalmul 146?

Dar sunt beneficii și pentru noi. Adesea, creștinii spun că Îl caută pe Dumnezeu și că își doresc o relație mai strânsă cu El. Totuși pasaje ca Psalmii 146:7-9 și multe altele din întreaga Biblie ne arată că un mod de a-L găsi pe Dumnezeu este să ne alăturăm Lui în lucrarea pe care o face. Deci, dacă El intervine pentru a-i ridica pe cei săraci, bolnavi și oprimați, și noi ar trebui să lucrăm cu El. „Hristos a venit pe acest pământ ca să trăiască și să lucreze printre cei săraci și suferinzi. Aceștia au avut parte cel mai mult de atenția Sa. Iar astăzi,în persoana copiilor Săi, El merge la cei săraci și lipsiți, alinându-le durerea și ușurându-le suferința.

Care este experiența ta în ce privește apropierea de Dumnezeu prin slujire?

Post-ul „A umbla cu Dumnezeu” apare prima dată în Studiu Biblic.

Powered by WPeMatico