Profetul Ezechiel

Dacă am întreba un grup de creștini care sunt „păcatele Sodomei”, probabil că mulți ar începe să enumere păcate sexuale și alte forme de imoralitate. Geneza 19:1-13 ne prezintă o societate stricată, depravată, pregătită pentru distrugere. Totuși răspunsul este mai complicat. Ezechiel spune: „Iată care a fost nelegiuirea surorii tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belșug și într-o liniște nepăsătoare,ea și fiicele ei, și nu sprijinea mâna celui nenorocit și celui lipsit” (Geneza 16:49). Cu siguranță că Dumnezeu nu putea trece cu vederea imoralitatea din acea cetate, dar Ezechiel scoate în evidență nedrepta- tea economică și neglijarea celor în nevoie. Oare este posibil ca, în ochii lui Dumnezeu, aceste păcate să fie la fel de rele?

Venite după Amos, Mica și Isaia, primele prorocii ale lui Ezechiel avertizează despre distrugerea viitoare. Totuși, după ce Ierusalimul cade în mâinile babilonienilor și poporul este luat în captivitate, atenția lui se îndreaptă mai mult asupra făgăduințelor lui Dumnezeu de restaurare.

5. Ce spune Dumnezeu despre conducătorilor corupţi din Israel? Cum se comportă ei faţă de cea mai slabă „oaie” și care sunt metodele Lui?

Ezechiel 34:2-4
2. „Fiul omului, proroceşte împotriva păstorilor sufleteşti ai lui Israel! Proroceşte şi spune-le lor, păstorilor: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Vai de păstorii lui Israel, care se pasc pe ei înşişi! Nu trebuie păstorii să pască turma?
3. Voi mâncaţi grăsimea, vă îmbrăcaţi cu lâna, tăiaţi ce e gras, dar nu paşteţi oile.
4. Nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe cea bolnavă, nu legaţi pe cea rănită; n-aduceţi înapoi pe cea rătăcită, nu căutaţi pe cea pierdută, ci le stăpâniţi cu asuprire şi cu asprime!

Ezechiel 7:16
Fugarii lor, când scapă, stau pe munţi ca nişte porumbei ai văilor, văitându-se toţi, fiecare de nelegiuirea lui.

Deși au fost foarte răi, încât au fost comparați cu Sodoma, totuși Dumnezeu încerca să ajungă la inima lor în speranța că se vor în- toarce din răutatea lor. În planul reînnoit al lui Dumnezeu pentru poporul Său, ei urmau să se întoarcă în țara lor, Ierusalimul avea să fie restaurat și templul, rezidit. Sărbătorile date de Dumnezeu urmau să fie ținute și țara avea să fie împărțită din nou în mod echi- tabil între oameni ca moștenire a lor (Ezechiel 47:13 Ezechiel 48:29). Pare evident că intenția lui Dumnezeu a fost ca planul Său pentru popor, așa cum i-a fost dat lui Moise și poporului Israel după eliberarea din Egipt, să fie aplicat din nou la întoarcerea poporului Său din captivi- tate. Aici se includea grija pentru cei mai slabi, dar și față de străini.

Cât de important este pentru tine că Domnul este un Dumnezeu care oferă a doua șansă – și mai multe – chiar și atunci când poporul Său a ales greșit?

Post-ul Profetul Ezechiel apare prima dată în Studiu Biblic.

Powered by WPeMatico