Din groapa leilor în prezența îngerilor

 Atunci, căpeteniile şi dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să-l pârască în ce privea treburile împărăţiei. Dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios şi nu se găsea nicio greşeală la el şi niciun lucru rău. (Daniel 6:4)

După ce Medo-Persia a cucerit Babilonul, Darius Medul a recunoscut înțelepciunea lui Daniel și l-a invitat să facă parte din noua guvernare. Profetul îmbătrânit excela în modul de a se achita de îndatoririle lui publice, iar noul împărat l-a numit căpetenie în guvernarea medo-persană.

Totuși, în desfășurarea evenimentelor, Daniel s-a confruntat cu invidia celorlalți demnitari. Dar, înainte ca relatarea să ia sfârșit, putem vedea că el a rămas credincios, nu doar îndatoririlor pământești în împărăția medo-perşilor, ci, mai important, I-a rămas credincios Dumnezeului său. Putem fi siguri că faptul că I-a fost credincios lui Dumnezeu a avut un impact direct asupra credincioșiei lui în toate celelalte aspecte ale vieţii.

Experiența lui Daniel cu persecuția este o prefigurare a experienței poporului lui Dumnezeu din timpul sfârșitului. Nu ni se spune că poporul lui Dumnezeu va fi scutit de încercări și suferință, dar primim asigurarea că, în conflictul cu răul, în cele din urmă binele va triumfa și Dumnezeu Își va salva poporul.

Post-ul Din groapa leilor în prezența îngerilor apare prima dată în Studiu Biblic.

Powered by WPeMatico