GENEZA – LIMBAJ, TEXT ȘI CONTEXT

Poezii

GENEZA – LIMBAJ, TEXT ȘI CONTEXT
Oana Tamazlicaru

De la Geneza învățăm că omul e țărână
Și că în dar primi salvarea cea divină.
Adam a fost făcut după acel chip Sfânt
Edenul l-a primit ca loc de-așezământ.

Așa onoare mare, și-n schimb doar să lucrezi
Puțin pământul care e plin de flori, livezi.
Dacă păzea atuncea, așa cum i s-a spus,
Grădina, dar și viața, nicicând nu s-ar fi dus.

În mila Lui cea mare Isus a pregătit
Un plan chiar din geneza, să pot fi mântuit.
El mi-a lăsat Sabatul ca semn de amintire
Să îl păzesc, s-aștept cu dor a Sa venire.

Scriptura ne slujește ca martor de minuni
Făcute chiar de Tatăl la început de lumi.
În ea găsim azi pacea, nu doar aceea spusă,
Ci tihna de la Domnul în zori de zi adusă.

Și –atâtea legăminte cu patriarhi făcute
Cu numărat de stele și cu nisipuri multe
O lege ce promite o viață bună, lungă
Acelui ce-o păzește și-ascultă ca o slugă.

Să prețuim Scriptura tradusă și la noi
Că alții și-ar dori-o, trecând chiar prin nevoi.
E important să credem că-n ea e Adevărul
Și că deasupra lumii domnește Autorul.