Category Archives: Devotionale.ro

Un gând de încheiere

„Întregul interval de timp dintre Cincizecime şi Parusia [a doua venire] (fie el lung sau scurt) trebuie ocupat cu împlinirea misiunii mondiale a bisericii, prin puterea Duhului. Urmaşii lui Hristos aveau sarcina atât să vestească ce realizase El la prima Sa venire, cât şi să-i cheme pe oameni la pocăinţă şi la credinţă, ca să […]

Ucenicul al doisprezecelea

Prima măsură administrativă a comunităţii creştine primare, care însuma circa o sută douăzeci de credincioşi (Faptele 1:15), a fost alegerea unui înlocuitor pentru Iuda. 6. Ce condiţii trebuia să îndeplinească înlocuitorul lui Iuda? De ce sunt importante? Faptele 1:21–22 21. Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit […]

El va veni iar

4. Cum descrie Luca înălţarea lui Isus? Ce semnificaţie are faptul că le-au vorbit doi îngeri? Faptele 1:9-11 9. După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer, şi un nor L-a ascuns din ochii lor. 10. Şi, cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe […]

Misiunea ucenicilor

2. Ce le-a cerut Isus ucenicilor să facă, în loc să fie preocupaţi de timpul împlinirii profeţiilor? Faptele 1:8 Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.” Găsim în acest pasaj patru elemente […]

Restabilirea lui Israel

În Vechiul Testament, există două tipuri de profeţii mesianice: cele care anticipează venirea unui Mesia-Împărat a cărui domnie va fi veşnică (Psalmii 89:3,4,35-37; Isaia 9:6,7; Ezechiel 37:25; Daniel 2:44; 7:13,14) şi cele care anunţă moartea lui Mesia pentru păcatele poporului (Isaia 52:13–53:12; Daniel 9:26). Aceste două tipuri de profeţii nu se neagă reciproc, ci descriu […]

Înviere

Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos. – 1 Tesaloniceni 4:16 Am visat odată că mi-a murit mama. Din nefericire, la şapte luni după visul meu, chiar a murit în urma unor evenimente şocante. […]

Un gând de încheiere

A doua venire a Domnului Isus nu este epilogul, apendicele sau postfaţa istoriei triste a păcatului şi a suferinţei oamenilor în lumea aceasta căzută. Ea este marele apogeu, marea speranţă a credinţei creştine. Fără ea, ce s-ar întâmpla? Istoria omenirii ar continua neabătută, suferinţă după suferinţă, tragedie după tragedie şi, în final, toţi ar muri. […]

Viii şi morţii

Înainte să-l cheme afară din mormânt pe prietenul Său Lazăr, Isus a rostit următoarele cuvinte: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi” (Ioan 11:25). Şi, în loc să le ceară celor prezenţi să-L creadă pe cuvânt, l-a înviat pe Lazăr, care, fiind mort de patru zile, […]

Pe norii cerului

6. Ce ne spun textele următoare despre cum va fi revenirea lui Hristos? Matei 24:30 Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului, toate seminţiile pământului se vor boci şi vor vedea pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere şi cu o mare slavă. 1 Tesaloniceni 4:16 Căci Însuşi Domnul, cu un […]