NEAMUL ACELA MARE?

Adevărul prezent în Deuteronomul 8 noiembrie 2021

NEAMUL ACELA MARE?
de Oana Tamazlicariu

Israele, Israele, iar ai păcătuit…
Baal- Peor ți-e Domnul, de el te-ai alipit?
La jertfa lui poftit-ai și până la pământ
Te-ai închinat înainte-i, tu nu mai ai cuvânt.

Moabul ți-a plăcut din pricina la fete
Ce te-au atras în cursă și ai uitat Legi drepte
Pe care ți le-am dat…să te păzești curat
Să fii acel neam mare, dar nu…, nu ți-a păsat.

De M-ați fi ascultat, voi ați fi prosperat.
Feriți erați de boli și v-aș fi înzestrat
Cu multă înțelepciune, talente pe măsură,
Să știe țări și neamuri c-aveți învățătură…

Primită de la Tatăl, eternul Dumnezeu
Ca El nu este altul și El nu este zeu,
Nu-i piatră, nu e lemn, nu-i lună și nici soare,
E Alfa și Omega. Punct. Fără vreo întrebare.

Eu am fost credincios și ce-am promis voi face.
Voi nimici pe toți cei ce-au greșit… nu-Mi place…
Cuvântul Eu Mi-l țin, vreau oamenii să știe,
Că sunt drept și doresc pură credincioșie.

Iar toți ce-au ascultat lipindu-se de Mine,
Vor fi vii pentru veci, căci nu le-a fost rușine
Să spună cine sunt și cine li-e Stăpânul,
Ei sunt deosebiți, corecți, unul și unul.