ÎNCHINAREA ȘI EDUCAȚIA

Studii biblice Educația creștină 14 noiembrie 2020

ÎNCHINAREA ȘI EDUCAȚIA
de Oana Tamazlicariu

Am fost creați să ne-nchinăm Lui Dumnezeu căci Îl iubim
Doar El e demn de închinare și educați noi vrem să fim,
Când ne aducem darul nostru-naintea Lui cu bucurie
Iar inima se pleacă-n rugă, într-o plăcută armonie.

Tot ce iubim mai mult în viață și-asupra lucrurilor care
Ne concentrăm ființa noastră, e devotata închinare.
Și toți cu mare, mic prin vremuri s-au închinat la oarece:
La faraoni, pești și simboluri în forme chiar de șoarece.

Ce este închinarea, cum, de ce e important acum
Să te oprești din al tău drum și să vorbești de-al ei parfum?
Copiilor și să-i înveți să se încreadă-n Dumnezeu,
Poruncile să le păzească, să fie tari când va fi greu.

Cu psalmi, prin cântece-n vechime îl lăudau pe Creator.
În Duh și Adevăr să fie azi închinarea tuturor.
La Cort se întâlneau cu Domnul să se sfințească pe deplin.
Să dăm un sens dar închinării, când în biserică pășim.

Printre popoarele păgâne au rezistat cât au putut.
Avertizați de-idolatrie, doar unii-atunci s-au abătut.
Acum…dar cum este cu noi, rememorând cum Dumnezeu
A fost cu Israel cândva, dorești să-L ai în gând mereu?

Căci…da, El vrea cu siguranță și încă-așteaptă să deschizi
Micuța ușă ce-n piept bate și Mâna-ntinsă să o prinzi.
E parte din ființa ta, la fel cum închinarea este.
Făcând așa, azi viața ta va fi din nou ca o poveste.