O CRIZĂ ÎN CONDUCERE

Studii Biblice Isaia 19 ianuarie 2021

O CRIZĂ ÎN CONDUCERE
de Oana Tamazlicariu

Confucius spunea că-s trei secrete a guvernării bune și corecte:
Mâncare, arme suficiente și-ncrederea, sunt eficiente.
„Un popor care nu mai are încredere în conducătorii lui
Este cu adevărat pierdut”, au fost vorbele-nțeleptului.

Domnia lui Ozia a fost lungă și prosperă
Mândria, puterea…pieirea i-au adus, căci viața-i efemeră.
S-a-ncumetat să ardă tămâie-n Templul sfânt
Nu avea voie, pedeapsa i-a fost lepra chiar până la mormânt.

În anul morții lui Ozia, Isaia a primit
Vedenie de sus, pe Domnul, Împăratul, cu ochii a privit.
Pe-un scaun de domnie stătea El așezat
Iar mantia-i umplea tot Templul cel curat.

Și searafimi stăteau deasupra Lui zicând:
„Sfânt, sfânt, sfânt e Domnul oștirilor”, pe rând.
Și unul dintre ei către Isaia merge
Cu-acel cărbune aprins, nelegiuirea-i șterge.

Isaia a permis sfințenia s-ajungă
La el și-n umilință, păcatul să-l străpungă.
Știa cu siguranță acum cine deține
Controlul și că este-n a Sale mâini divine.

„Pe cine să trimit și cine va merge pentru noi”?
„Iată-mă, trimite-mă,” răspunsul a venit vioi.
Isaia a-nțeles să ducă mai departe
Solia, la poporu-n pericolul de moarte.

Nelegiuite practici erau în orice clasă,
Bogați, săraci, uitară credința cea frumoasă.
Iar a Sodomei soartă aveau de suferit,
De nu se întorceau s-asculte…în sfârșit.

În acel timp de criză când ei nu mai aveau
Conducători și asirienii pe toți amenințau,
Isaia a primit încurajări divine
Să fie ambasador, prin har, spre a lor bine.