TEMELIA ACCEPTĂRII

Poezii

TEMELIA ACCEPTĂRII
de Oana Tamazlicariu

Nimănui nu îi place să dea socoteală
De binele făcut sau poate de-o greșeală
Dar de nădejdea –ceea ce-ai câștigat-o greu,
Răspunzi doar cu blândețe și-n temere mereu?

Ești conștient, umil, să spui oricui ce crezi?
De ce așa e bine, explică și-ai să vezi!
Că nu e necesar pe semeni să-i convingi
Destul e doar Cuvântul, așa ai să învingi.

De studiem mai mult din viața lui Isus
Vedem cum El acceptă pe oameni blând, supus
Pe fiecare iartă în dragostea Lui care
E infinită, pură și limite nu are.

El crede-n oameni încă și vrea să îi aducă
În cerul cel curat, pe porți să îi conducă.
Iar toți cei receptivi, cu inima deschisă
Să stea cu El la masa, acea de mult promisă.

Noi prea ades vedem pământ arid în cale
Și vrem ce-am semănat acolo jos, în vale
S-aduca azi recolta, nu mâine sau deloc
Dar Domnul știe timpul, când ea își face loc.

Și alte atitudini mai pozitive, poate
Nu dure și ostile cu ghionturi, dat din coate
Îi vor lega pe oameni fără-ai îndepărta
Statutul de prieten cu drag vor căpăta.

E foarte important un obicei să facem
Cătând doar ce e bun în oameni și să plăcem
Lui Dumnezeu și-asfel, iertați noi să iertăm
Schimbați de-a Sa putere, pe toți să-i acceptăm.

Conflict între iubire și adevăr nu este
Iubirea vrea doar bine, ce caută găsește.
Isus a prezentat mereu doar adevărul
Direcția cea clară-i urmează azi poporul.

În Domnul noi vedem Păstorul cel duios,
Un Tată iubitor, Mântuitor milos.
Prin binecuvântări, în noi vrea să trezească
Dorința arzătoare de patria cerească.