HUSS ȘI IERONIM

Tragedia veacurilor

HUSS ȘI IERONIM
de Oana Tamazlicariu

Prin Praga doi reformatori doreau doar cerul fără nori.
Huss cu amicul Ieronim au ars pe rug cum bine știm.
Deși profesori renumiți, preoți catolici iscusiți,
Au fost prin țară fugăriți și dați să fie nimiciți.

Că nu au fost de-acord cu moda, luxul, mândria și cu oda
Ce și-o doreau „sfinții” prelați, pe oameni vrându-i aplecați.
Și un contrast s-a mai văzut când niște pictori au ținut,
S-arate lumii prin tablouri că au de-ales între cadouri:

Pe un asin blândul Isus intră-n Ierusalim supus.
Papa, pe-un cal în strălucire punea pe oameni în uimire.
Morala toți au priceput și tulburarea s-a făcut.
Cine putea s-aleagă răul și nu pe Fiul, Dumnezeul?

Degeaba Huss s-a-mpotrivit, nici nobilii ce l-au iubit,
N-au reușit să se opună consiliilor prin vorbă bună.
L-au pus în lanțuri, l-au silit, să își retragă ce-a vorbit.
Dar cum putea ca să mai cânte și înspre oameni să se uite?

I-a învățat să se încreadă în Domnul ce le-a dat dovadă,
Că va veni să-i răsplătească, pe cei curați să-i mântuiască.
N-a scos nici strigăt de durere când flăcări luau cânt și putere.
Curând el n-a mai existat, ci doar Cuvântul predicat.

Nici Ieronim n-avu o soartă, mai buna, căci dușmanii iată
Un an în temniță-l ținură să îi slăbească-a sa făptură.
A șovăit, sătul de toate, dar se-ndreptă cum nu se poate,
De Domnul nu se va lăsa, fu dreaptă hotărârea sa.

Și nimeni nu i-a dovedit cu Biblia că e greșit.
Deși ceru cu voce tare, răspuns n-avu acea strigare.
Tradiția luă locul Cărții, iar credincioșii dați și morții.
Cenușa-n Rin i-au aruncat… dar oamenii s-au răsculat.

Ziska, Procopius mai apoi, luptară ca viteji de soi.
Urmat-au multe cruciade-n Boemia și multe roade.
Soarta husiților din vremuri îți dă fiori și parcă tremuri.
Zorii de zi s-au arătat, a fost cum Huss le-a cuvântat.