ISUS PLÂNGEA

Tragedia veacurilor

ISUS PLÂNGEA
de Oana Tamazlicariu

Era o zi de Paște plăcută, liniștită
Dar plini ochii de lacrimi și inima zdrobită
A Domnului Isus, privind Ierusalimul
Mândria națiunii cu poarta de-aur, turnul.

Cu fortărețe, ziduri și marmura cea albă
Era o diademă, lucea precum o salbă.
Un loc plin de simboluri, de jertfe, legăminte
Cu scara cea de aur ce duce-n locuri sfinte.

Isus plângea pe oameni ce-n loc de mântuire
Aveau ca să primească o cruntă răsplătire.
L-au lepădat pe Hrist, a fost al lor păcat
Iar peste alte veacuri noi legea i-am călcat.

El a venit la via ce-așa mult o iubea
S-o sape, s-o-ngrijească și viața ca să-și dea.
Chiar și un singur suflet de piere e cumplit
E peste toate-n lume, comori, aur, granit.

Isus vedea poporul, privind atunci prin timpuri
Ca naufragiați și răspândiți pe drumuri
Pe mări, prin țări străine și aruncați la lei
Dorind după o pâine, cu-o haină doar pe ei.

Din glasuri auzea un „ icabod ” strigând.
Și slava chiar s-a dus, doar sângele curgând
Pe treptele din templu se mai ducea la vale
Dar nu era jelit de nimeni-n a sa cale

Atunci El a rostit că nu va rămânea
O piatră peste alta, ci toate vor cădea.
Distrus Ierusalimul va fi în întregime
De urâciunea ceea ce pustia-n mulțime.

Așa cum s-a prezis, romanii au venit
Și templul chiar de Paști l-au ars, l-au nimicit.
Nimic n-a mai rămas, doar un ogor arat
De Dumnezeu în mâini lui Titus i-a fost dat.

Iar templul cel dintâi zidit de Solomon
Vegheat era de norul de la Mărețul Tron.
În ce de-al doilea templu sălășluia Hristos
În slavă l-a-ntecut pe primul, spunea Hagai frumos.

Dar Domnul a făcut ca mila, ocrotirea
Să fie-atunci retrase, dându-i îngăduirea
Acelui rău să facă-așa după a lui vrere
Cu cei necredincioși conduși doar de plăcere.

Niciun creștin curat atunci nu a murit
Ei au crezut în semnul ce s-a făgăduit.
Când oștile străine înconjurau cetatea
Au tot fugit la munți, s-apuce libertatea.

Ascultă-avertizarea, cu Legea nu glumi
Căci semne se arată în soare, lună,…mii
Nici astăzi nu e lumea mai predispusă-a crede
Solia ca iudeii, dar cine speră, vede.