VALDENZII

Tragedia veacurilor

VALDENZII
de Oana Tamazlicariu

Cine e acest popor ce stă prin grota munților
Privind la crestele înalte știind că Domnul nu-i departe?
Ei au trudit pentru Hristos , pentru-adevăru-i maiestuos
Copiii și i-au educat și Biblia au învățat.

Iar la lumina torței au scris, bucăți din ea și manuscris
În haine o purtau cu ei păstorii dragi negustorei.
Și toți acei ce o doreau comoara cea de preț primeau
Fără să știe cine-a fost, doar îngerii știu pe de rost…

Scriptura… dar și omul poate să-nvețe texte dintr-o Carte
Valdenzii au făcut din ea o mină, ce filoane-avea
De aur și argint curat, doar trebuie ușor săpat.
Intenția Lui Dumnezeu e să citim toți și mereu.

De timpuriu ei s-au deprins să aibă ținte de atins
Pe tineri i-au trimis la școli, în alte țări ca niște soli.
Iar alții-au fost meșteșugari cu meserii de oameni mari.
Tăcerea le era un frate, îi apăra ades de moarte.

Degeaba Roma și prelații s-au chinuit să facă nații
S-asculte doar de al lor sfat, n-au reușit, au eșuat.
Nici cruciade n-au putut , nici foametea ce a durut
Chiar fugăriți din a lor case, n-au vrut de Domnul să se lase.

Căci sângele uda sămânța ce-au semănat-o cu credința
Că rodul nu va înceta după ce ei n-or exista.
Aveau o vină, că slujesc pe Tată, Fiu și Duh Ceresc
Și nu pe Papa ce dorea, slava ce nu se cuvenea.

Iar secerișul cel bogat de suflete ce-au adunat
Îl vom cunoaște într-o zi, când Domnul pe toți va trezi.
Și le va da cununa dreaptă pentru răbdarea minunată
Să vadă rodul muncii lor, ce e răsplata sfinților.